Lacrimile sunt produse de glandele lacrimale și de glandele prezente la nivelul pleoapelor și au rolul de a proteja și de a păstra ochii lubrifiați . În cazul în care canalele de scurgere a lacrimilor devin înfundate, apare lăcrimarea excesivă. Obstrucția canalului lacrimonazal este o afecțiune frecvent întâlnită în rândul nou-născuților.

Cauza cea mai frecventă o reprezinta lipsa permeabilității canalului lacrimonazal, datorată prezenței unei membrane la capătul acestui canal (membrana Hassner - care nu s-a resorbit până la naștere; această membrană se resoarbe în lunile a 7-8 de viață intrauterină).

Alți factori etiologici implicați sunt:

• Infecțiile
• Dezvoltări anormale ale oaselor nazale, care determină presiuni anormale asupra conductului lacrimal și îl obstruează
• Nedezvoltarea punctelor de deschidere a ductelor lacrimale situate la nivelul unghiului intern al ochiului și stoparea drenarii secreției lacrimale în lumenul acestora, fistula sacului lacrimal, punct lacrimal ectopic etc.

La adulți, obstruarea acestor canale se poate datora îngroșării țesutului ductului lacrimal, dezvoltării excesive a țesutului nazal sau problemelor sinusale, afecțiunilor osoase sau a țesuturilor perioculare, infecțiilor sau a formațiunilor tumorale din zonă. Incidența acestor probleme este mult mai crescută în rândul persoanelor cu vârste mai înaintate de 60 de ani, decât în rândul adulților tineri.

MANIFESTĂRI

Primul simptom înregistrat într-o astfel de afecțiune este epifora sau lăcrimarea excesivă. Pacienții prezintă ochii umezi, iar lacrimile au tendința de a se scurge în continuu la nivelul obrajilor. La nou-născuti, simptomele se manifestă în primele zile sau săptămâni de viață. În cazul infecției sacului lacrimal, se înregistrează în plus simptome precum roșeață și edem în zona perioculară și în zona perinazală. În colțul intern al ochiului poate fi observată o secreție de mucus gălbui, iar genele pot avea tendința de a se lipi între ele. Dacă infecția se extinde, aceasta poate cuprinde țesutul de la baza genelor și zona perioculară. Simptomatologia obstrucției de duct lacrimal se poate accentua în urma infecțiilor căilor respiratorii superioare precum răcelile sau sinuzitele, după expunerea la curenți de aer sau temperaturi scăzute. Când se exercită presiune în regiunea sacului lacrimal, secreția muco-purulentă se evacuează, în cantitate variabilă, prin punctele lacrimale situate în marginea pleoapelor.

Diagnostic diferențial

• glaucomul congenital
• conjunctivite neonatale

TRATAMENT

Tratament conservator

Dacă simptomele sunt minime se presupune în principal:
masajul sacului lacrimal de 2-3 ori pe zi (corect efectuat poate grăbi rezolvarea spontană a obstrucției)
curățarea pleoapelor copilului, îndepărtatrea secrețiilor (se poate folosi în acest scop serul fiziologic sau servețele special împregnate cu antiseptic)
administrarea de antibiotice locale (picături sau unguente) pentru a rezolva infecția

Tratamentul obstrucției de căi lacrimale

În cazul în care tratamentul conservator nu a dat rezultate și starea persistă, până la vârsta de 6 luni va fi necesară sondarea canalului lacrimal pentru permeabilizare. Aceasta decizie se ia în funcție de simptomatologie, gravitatea infecției, tratamentele urmate. Un canal lacrimal blocat la adulți, foarte rar se redeschide singur; apărut în urma unei infecții, unei alergii sau a utilizării unor medicamente, o intervenție chirurgicală ambulatorie este aproape întotdeauna necesară.

Intervenții chirurgicale

Intervenția chirurgicală nu este necesară în cazul prezenței afecțiunii la sugari. În cazul lor, un simplu sondaj al conductului lacrimal este de ajuns. Sondajul ductului se realizează cu ajutorul unei sonde metalice subțiri, care se introduce pe traiectul canalului obstruat. Aceasta intervenție se efectuează după administrarea picăturilor oftalmice anestezice la copiii mai tineri de un an. Efectuarea corecției obstrucției poate fi realizată mult mai ușor în situația anestezierii generale a pacientului. În cazul în care este necesară o intervenție suplimentară pentru remedierea defectului, aceasta poate fi efectuată în aceeași perioadă de timp în care pacientul se află sub influența anesteziei, nefiind astfel necesară o intervenție ulterioară. Intervenția și-a dovedit eficacitatea la 97 % dintre pacienții cu vârste mai mici de 13 luni.

• Deschiderea punctului lacrimal (punctoplastie): În cazul în care punctul lacrimal (deschiderea canaliculului lacrimal la nivelul pleoapei) este îngustat (stenoza), o intervenție minoră se poate face în cabinet cu anestezie locală pentru a-l redeschide.
• Intubarea canalului lacrimal (cu sonda / stent): Pentru conductele lacrimale îngustate, dar nu complet blocate, o sonda (stent) poate fi pusă în canalele lacrimale pe o perioadă de 2-3 luni pentru a preveni închiderea recurentă sau permanentă a canalului. Aceasta procedură chirurgicală se face în sala de operație sub sedare. Scoaterea sondei se face în cabinet și nu este dureroasă.
• Dacriocistorinostomia (DCR): În cazul în care blocajul conductului nazolacrimal este ireversibil, un by-pass trebuie făcut pe cale endoscopică sau percutanată între canalul lacrimal și nas. Această procedură chirurgicală numită dacriocistorinostomie (DCR) se efectuează în sala de operație sub anestezie generală sau sedare profundă și implică, de asemenea, punerea unei sonde (stent) în canalul lacrimal pentru o perioadă de două luni. Scoaterea sondei se face în cabinet și nu este dureroasă.
• Tubul lui Jones (conjunctivo - dacriocistorinostomie, CDCR):Atunci când nu există nici un canalicul lacrimal permeabil, un tub rigid din plastic (tubul Jones) este plasat între unghiul intern al ochiului și nas. Tubul rămâne în poziție permanentă dar, uneori, trebuie să fie înlocuit. După 6 săptămâni de la efectuarea intervenției chirurgicale, este recomandată efectuarea unui examen oftalmologic și testarea permeabilității conductului lacrimal cu ajutorul unei substanțe numite fluoresceina. Acest control postoperator este obligatoriu atât pentru copii, cât și pentru adulții care au suferit o astfel de intervenție.